Prin versurile “Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată”, poetul Alexandru Mateevici exprimă profunzimea și bogăția limbii române și, totodată, caracterul său unitar, fiind element identitar constitutiv al poporului român.
Astăzi, de Ziua Limbii Române, sărbătorim mai mult decât un grai — sărbătorim rădăcinile, identitatea, memoria și sufletul nostru.
Limba română este glasul bunicilor noștri, cântecul doinit la poarta casei, cuvântul spus cu dragoste copiilor și speranța transmisă din generație în generație.
Așa cum țăranul își lucrează cu răbdare pământul și păstrează sămânța pentru roada de mâine, noi avem datoria să păstrăm și să cultivăm limba română, pentru ca ea să rămână vie și puternică în inimile copiilor și nepoților noștri.
Din partea Federației Naționale a Fermierilor din Moldova, transmitem tuturor celor care simt și vorbesc românește un gând de recunoștință, mândrie și unitate.
Să ne iubim limba, să o vorbim cu demnitate și să o transmitem mai departe, curată și vie, ca pe cea mai de preț moștenire.
Limba ne unește. Pământul ne leagă. Iar rădăcinile ne dau puterea să mergem înainte.
La mulți ani, Limba Română!
La mulți ani tuturor celor care o poartă în suflet!
