Accesul la finanțare și problemele fermierilor aflați în dificultate financiară au fost principalele subiecte discutate în cadrul ședinței de ieri, 25 octombrie desfășurate la Cimișlia, cu participarea Ministrului Agriculturii și Industriei Alimentare, Eugen Osmochescu.
Reprezentanții Federației Naționale a Fermierilor din Moldova (FNFM) au abordat trei direcții prioritare:
Credite în condiții speciale pentru agricultori – identificarea resurselor financiare și crearea unor mecanisme de creditare adaptate specificului agriculturii, un sector expus riscurilor climatice și dependent de un singur ciclu principal de producție pe an. În acest context, FNFM a solicitat identificarea resurselor financiare necesare și crearea unui mecanism de creditare în condiții speciale pentru agricultori, cu un termen minim de rambursare de cinci ani, echivalentul a cinci cicluri agricole.
Modificarea regulilor privind executarea fidejusorilor – susținerea inițiativelor FNFM pentru soluționarea situațiilor în care fidejusorii sunt executați chiar și atunci când debitorii se află în procedură de insolvabilitate și beneficiază de un plan de restructurare a datoriilor.
Plafonarea onorariilor executorilor judecătorești – corelarea acestora cu sumele efectiv executate, pentru a facilita negocierile dintre fermieri și creditori și a permite identificarea unor soluții de achitare a datoriilor.
FNFM a solicitat sprijinul Ministerului Agriculturii pentru promovarea acestor inițiative și modificarea cadrului legal, în vederea susținerii fermierilor și a menținerii viabilității afacerilor agricole.
Dialogul și soluțiile legislative adaptate realităților din agricultură rămân esențiale pentru protejarea producătorilor agricoli din Republica Moldova.

