AGRICULTORII AU DISCUTAT CU PREMIERUL DESPRE PROBLEMELE DIN SECTORUL AGRICOL

Chișinău, 15 septembrie — Federatia Nationala a Fermierilor a avut o intalnire cu prim-ministrul Vasile Tofan la o sedinta la Guvern, unde au fost discutate mai multe probleme importante din sectorul agricol.

Printre principalele subiecte abordate s-au numărat condițiile de creditare în agricultură, fiind propus un termen minim de creditare de cinci ani, precum și măsuri pentru reducerea impozitului pentru zilieri și înregistrarea mai simplă a acestora.

De asemenea, agricultorii au discutat despre rambursarea accizelor la motorină și despre necesitatea corectării erorilor cadastrale și a datelor geospațiale care nu corespund realității.

Un alt subiect important a fost Programul Național de Împădurire, în cadrul căruia fermierii și autoritățile publice locale urmează să aibă un rol mai activ.

În cadrul întâlnirii au fost abordate și problemele privind licențierea importurilor de cereale și crearea unui consiliu tehnic care să contribuie la găsirea unor soluții pentru sectorul agricol.

Discuțiile au urmărit identificarea unor măsuri concrete pentru sprijinirea fermierilor și dezvoltarea agriculturii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *